Telefon: 021 20.95.326 (VANZARI) / 021 20.95.355 (TEHNIC) E-mail: suport@gazduire.ro
Gazduire Web

GARANTII

Gazduire Web SRL are placerea de a oferi o garantare clara a calitatii serviciilor oferite, demonstrand increderea noastra in capacitatea serviciului Gazduire.ro de a oferi servicii de gazduire web de prima clasa.

Garantia 1: Satisfactie garantata 100%  -  Returnarea contravalorii serviciilor de gazduire (in 30 zile)

La Gazduire Web, suntem absolut convinsi ca experienta ta va fi una pozitiva. Avand in vedere caracteristicile serviciilor oferite, uneltele de administrare, suportul de incredere, viteza si stabilitatea legaturilor noastre precum si preturile scazute, este greu sa gresim. Dar intelegem ca nu putem satisface toate gusturile. De aceea, oferim Garantia celor 30 de zile.

Daca, indiferent de motiv, nu esti satisfacut de serviciile noastre in primele 30 zile, este suficient sa deschizi un tichet de suport si sumele achitate pentru serviciile de gazduire iti vor fi returnate. Fara notificari in prealabil, fara acte de completat. Pentru orice alte detalii, te rugam sa contactezi departamentul de vanzari.

Nota: perioada de 30 zile se termina exact dupa 30 de zile de la data activarii contului (nu data efectuarii comenzii). Garantia este ANULATA in cazul in care contul tau incalca Termenii si Conditiile de Utilizare.

Garantia 2: Functionare retea 99,5% - Creditare cont de gazduire

Platesti pentru ca situl tau sa fie online. Cand nu este online, nu ar trebui sa platesti. Este simplu. Ocazional, putem intampina probleme cu serverele sau aplicatiile instalate pe acestea, ce pot duce la intreruperea serviciilor pentru scurte perioade de timp.

Gazduire Web se straduieste sa ofere un timp de functionare de 100%. De aceea, pentru un timp de functionare mai mic de 99.5%, contul tau de gazduire va fi creditat.

In toate cazurile, exceptie facand urgentele, Gazduire Web trimite notificari prin email privind lucrarile de intretinere ce trebuiesc efectuate. Cand instiintarile sunt trimise cu cel putin 2 ore inainte de intreruperea serviciilor, incetarea acestora nu este inclusa in garantia privind functionarea serviciilor. Lucrarile de intretinere sunt necesare si sunt efectuate atat in interesul nostru cat si in interesul clientilor.

Creditarea conturilor se efectueaza in modul urmator:

Indisponibilitatea retelei se calculeaza ca fiind timpul dintre data si ora la care clientul raporteaza nefunctionarea retelei si data si ora la care Gazduire Web comunica clientului restabilirea functionarii acesteia.
Pentru creditarea contului, clientul trebuie sa contacteze departamentul de vanzari si sa solicite acest lucru. Departamentul de vanzari va verifica daca indisponibilitatea serviciului a fost raportata de catre client si timpul scurs intre sesizarea echipei Gazduire.ro si confirmarea remedierii.
Nota: Creditarea conturilor se realizeaza in procente, raportate la taxele lunare recurente, constand in reduceri aplicate urmatoarelor facturi (Ex: Daca detii un cont in valoare de 200Euro/luna, Credit 25% inseamna o reducere de 50Euro la urmatoarea factura). Garantia disponibilitatii retelei nu se aplica in cazul in care nefunctionarea acesteia nu depinde de Gazduire Web, incluzand dar nelimitandu-se la congestii in nodurile de Internet, circuite defectuoase ale companiilor de comunicatii, cazuri de forta majora, utilizarea necorespunzatoare a echipamentelor/serverelor de catre client, utilizarea de aplicatii necorespunzatoare, precum si caderi de curent. De asemenea conturile de gazduire trebuie sa functioneze in conformitate cu Termenii si Conditiile de Utilizare.

Garantia 3: Timp de raspuns garantat - Creditare cont per incident

Suntem constienti de faptul ca toate caracteristicile din lume sunt lipsite de valoare daca nu sunt sustinute de o structura de suport puternica si usor de utilizat. De aceea Gazduire Web a pus la punct multiple modalitati de acordare a suportului, asigurand clientilor nostri un raspuns la problemele intampinate in cel mai scurt timp posibil.

Orice cerere de suport depusa conform indrumarilor noastre are un timp de raspuns garantat de maxim 24 ore. Te rugam sa retii ca in timpul programului de lucru, timpul mediu de raspuns este sub 15 minute, iar noaptea de cateva ore. Daca nu primesti un raspuns in maxim 24 ore de la deschiderea unui tichet de suport, contul tau va fi creditat cu 10% (pentru fiecare tichet deschis).

Nota: Raspunsul la tichetele de suport nu include departamentele de plati, vanzari sau mesajele referitoare la abuzuri. De asemenea, garantia privind timpul de raspuns nu implica rezolvarea problemelor raportate in 24 ore ci doar un raspuns uman (nu un raspuns automat). Totalul creditelor acordate intr-o luna nu poate depasi 100% din taxele lunare recurente platite de catre client pentru contul care face subiectul cererilor de suport.

 
Gazduire.ro:Home | Servicii | Comanda | Suport | Contact | Clientii nostri | Blog | Termeni si Conditii | Confidentialitate | Sitemap
Parteneri: Okazii.ro Trafic.ro Imparte.roComputer Games
2010 © Copyright Gazduire Web srl Romania. Toate drepturile rezervate.

Viteza si stabilitate 24/7/365